Salvati Delta

Stiri si evenimente

apti.ro

E-guvernare de nota 5

Mentalitățile închise și birocrația sugrumă e-guvernarea din fașă, plagiatul și interesul pentru drepturile de autor merg mână în mână, cooperarea dintre sectorul public și privat în scopul digitalizării e fără vlagă, iar implementarea legilor se reduce, deseori, doar la publicarea lor în Monitorul Oficial. Sunt câteva dintre concluziile discuției cu juristul Bogdan Manolea, consultant independent în drept și tehnologia informației și director executiv al Asociației pentru Tehnologie și Internet (ApTI).


Cum apreciază ApTI modul în care autoritățile publice folosesc Internetul?


Există o direcție ascendentă, determinată în principal de creșterea numărului de utilizatori de Internet. Dacă faci o comparație între ce era în 2000, apoi în 2005, apoi în 2010, remarci clar o direcție ascendentă. Pe de altă parte, suntem foarte departe de ceea ce se întâmplă la nivel european, în principal cu privire la utilizarea Internetului pentru a capta opiniile populației și pentru a le răspunde cetățenilor. Și mai rău stăm la partea de interacționare în timp real cu diverse servicii digitale.


Ce înseamnă e-guvernare în România?


Cred că suntem încă la nivelul unu al e-goverment, în care punem informația pe site și atât. Un sistem de e-guvernare nu înseamnă doar că aplici o soluție informatică peste actualul proces guvernamental. Este și un proces de reformă a administrației pe care trebuie să-l facă o aplicație corect implementată. Din păcate, nu văd că se întâmplă lucrul ăsta.
Ca să înțelegi ce înseamnă e-guvernare în România, poți să întrebi orice persoană de pe stradă care a fost interacțiunea ei online cu statul român. Oamenii pot doar să intre pe site-uri și să verifice anumite informații, să descarce poate un formular.


Care sunt soluțiile? Cum au scos-o la capăt alte state?


În primul rând, trebuie să oferi serviciul. La ora actuală, el nu există. În alte țări, un serviciu extrem de util pentru cetățean este ca, atunci când îți schimbi domiciliul, să intri într-o aplicație web și să completezi un formular online. Atât. Nu trebuie să umbli cu șapte mii de foi de hârtie la fiecare instituție. Un alt exemplu este o soluție din Suedia, care mi se pare genial de simplă: nu trebuie să știu eu, cetățeanul, la ce instituție să mă duc și ce formular să adresez. Ei au un sistem de ghișeu unic, care centralizează toate problemele cetățenilor. Tu nu știi cine se ocupă de o autorizație de construcție, dar te duci și depui hârtiile și ei se ocupă și fac online toată partea de back office.


La noi, obstacolele sunt legate de birocrație și de o mentalitate închisă a celor care trebuie să implementeze efectiv proiectele. Lucrurile se fac extrem de repede, toată lumea e grăbită și nu există un standard comun la nivelul administrațiilor publice centrale și locale pe partea de inter-operabilitate.


Ce ar putea convinge autoritățile să se axeze pe e-guvernare și pe Open Data?


Pe partea de e-guvernare, cred că trebuie o voință politică exprimată și implementată de la cel mai înalt nivel, pentru că degeaba ai vreo două sau trei legi în România care obligă administrațiile publice să aibă site-uri. Dacă ar exista o reală voință politică, atunci s-ar putea să se miște mai repede lucrurile. Așa, dacă se lasă doar la nivelul Ministerului Comunicațiilor, când, de fapt, este o chestiune inter-ministerială, nu se rezolvă mare lucru. Mai mult decât atât, nici nu există specialiști bine plătiți la nivelul ministerelor, care să se ocupe foarte mult de problema IT-ului, în general.


În schimb, despre Open Data putem să discutăm mai ușor, pentru că acest subiect privește modul în care sunt puse la dispoziția publicului datele cu care lucrează autoritățile. Open Data trebuie să fie înțeles nu doar în sensul că datele care sunt deținute de o instituție publică sunt puse pe Internet, ci că datele respective sunt puse într-un format în care pot să fie înțelese de un calculator, permit prelucrarea și sunt puse sub o licență deschisă din punctul de vedere al drepturilor de autor, deci permit juridic reutilizarea informațiilor. Cred că noţiunea de Open Data nu este clară nici pentru administrația publică românească.


Nota României pentru e-guvernare.


Pot să dau o notă pentru e-guvernare dacă mă uit la mine ca și cetățean. După cum am interacționat cu statul în ultimul an prin intermediul Internetului, aș da nota cinci. Nu e patru, fiindcă am interacționat: am descărcat vreo două-trei formulare, m-am uitat pe niște site-uri web, sunt anumite autorități care publică baze de date, chiar dacă nu într-un format chiar ok. Camera Deputaților, de exemplu, are un site foarte bun și bine organizat.


Ați organizat dezbateri despre libertatea de exprimare pe Internet, viața privată, criminalitate informatică, eGuvernare, protecția minorilor, păstrarea datelor de trafic, industria online, comerț electronic, publicitate pe net, blogging. Ce subiect stârnește cel mai mult interesul populației?


Probabil că, în ce privește utilizatorii de Internet, care sunt publicul nostru țintă, cel mai interesant subiect este cel legat de drepturile de autor. Este subiectul cel mai fierbinte, pentru că mulți încalcă dreptul de autor pe Internet, mulți o fac fără să știe că o fac, alții știu că o fac, dar nu le pasă, pe de o parte li se pare normal să facă lucrul ăsta. E un fel de gri din care ar vrea să știe mai multe, pe de altă parte ar vrea să continue să facă orice pe Internet, fără a suporta nici un fel de consecințe. Dar vreau să fie clar că nu e vorba doar de România. Și în alte state e la fel; să nu ne creăm iluzii că românii sunt mai plagiatori decât alții. Așa cum nici nu sunt mai mari hackeri decât alții.


Dar autoritățile de care subiect sunt mai interesate?


Am avut colaborări cu autorități dintr-un spectru foarte larg și de obicei au fost deschise la a participa la asemenea întâlniri. Subiectul legat de criminalitatea informatică este în continuare un subiect destul de sensibil pentru societate în general și pentru autorități, în special pentru că nu există o opinie extrem de clară cu privire la o instituție care ar trebui să coordoneze toată această activitate împotriva criminalității informatice. Pe de altă parte, pot să fie anumite exagerări cu privire la ceea ce în mod tradițional se numește criminalitate informatică. Se ajunge la niște activități care pot aduce atingere drepturilor omului, în special pe partea de libertate de exprimare. Cred că deocamdată sunt destui pași făcuți în direcția bună. Ceea ce lipsește este acea coordonare la nivelul mai multor instituții și, mai ales, trebuie văzute rădăcinile problemei, nu doar efectele ei.
Și mediați contactul cu experți care să sprijine aceste direcții.


Am adunat laolaltă oameni tehnici, magistrați, procurori, și oameni specializați pe alte segmente, de exemplu pe securitate IT, și am dezbătut diferite probleme. Pe de altă parte, am participat recent la un alt proiect în care am discutat despre metode de cooperare între sectorul public și sectorul privat pentru partea de law enforcement.


Apropo de colaborarea dintre sectorul public și cel privat, cât de răspândite și de eficiente sunt aceste parteneriate pentru procesul de digitalizare, în genere?


Depinde de domeniu. În ce privește criminalitatea informatică, cred că vorbim de o colaborare destul de bună. În ceea ce privește partea care nu ține de spectrul penal, cred că această cooperare aproape nu există. Singura conexiune dintre sectorul public și sectorul privat pe care o văd este aceea în care sectorul public angajează o firmă din sectorul privat pentru a face o anumită activitate legată de domeniul IT. Nu există o cultură a cooperării, o formă precisă, niște documente de strategie pe termen mediu și lung. Iar, referitor la digitalizare, ar putea să se facă mult mai mult decât se face la ora actuală.


Nu există o viziune unitară. Din punctul meu de vedere, principala problemă este că nu există un dialog între cele două sectoare. Pe de altă parte, sigur că nici sectorul privat n-o să vrea să investească în lucruri de genul ăsta câtă vreme nu are un avantaj comercial.


Dar pe partea de apărare a drepturilor civile digitale există interes din partea autorităților?


Nu prea, cu excepția situațiilor în care există niște directive de la Uniunea Europeană, obligatoriu de implementat. În rest, nu am întâlnit un interes deosebit pentru acest subiect din partea vreunei autorități.
Apar însă propuneri legislative care urmăresc să reglementeze Internetul.


Principala problemă nu este legată de lege sau de reglementări. Din contră, cred că suntem deja în situația în care avem o suprareglementare pentru foarte multe domenii. În schimb, avem lacune serioase la partea de implementare, care ar trebui să fie coerentă, consecventă și de durată lungă. Publicarea în Monitorul Oficial e doar primul pas, din punctul meu de vedere, dar oamenii nu au cum să știe doar de acolo toate legile. Obiectiv vorbind, nici măcar un jurist specializat nu poate să știe tot ce se publică în Monitorul Oficial. Și-atunci, e nevoie de informare, de conștientizare cu privire la aplicarea legii, lucru care deseori fie lipsește cu desăvârșire, mai ales în domeniul IT, fie se face după ureche, sau pe sărite, sau ignorând dezvoltarea clară pe termen mediu și lung.


Dacă vrei să-ți deschizi un site sau un business online, pe tine te interesează să știi care sunt regulile și să ai o anumită predictibilitate a aplicării lor. Problema e până să ajungi la instanță, pentru că ai de-a face cu o serie de autorități care pot să vină să-ți dea o contravenție. Trebuie să știi cum poți să reacționezi, de ce ești pasibil de sancțiune. Aceste bucăți de informație care nu sunt conectate între ele te fac să nu știi întotdeauna cum aplică autoritățile legea și de unde puteai să afli. (Bogdan Manolea, ApTI)


Și tot legat de partea de aplicare a legii și de respectul legii, înainte de a ajunge la hotărârea instanței de judecată, este problema unui sistem judiciar funcțional. Fiindcă, atunci când eu știu că un proces cu două termene de apel și recurs durează trei ani de zile, n-o să mai merg în instanță. Cele mai multe entități din domeniul privat al Internetului nu merg în instanță pentru că, în trei ani de zile, ți-ai făcut alte trei afaceri și alte trei au picat. Asta e, lucrurile se mișcă repede!

 

Nota: articol scris de Maria Popa si publicat in numarul 9/ Februarie 2012 al revistei Comunitatii Durabile.

 




login

Concursul comunitatii durabile



Cel mai durabil proiect

Toate episoadele


Revista comunitatii durabile

Revista comunitate durabila

Arhiva revista

Prezenti pe Social Media

Comunitate durabila pe Facebook Comunitate durabila pe Twitter