Salvati Delta

Stiri si evenimente

Dezvoltarea durabila trece prin stomac

Nimic nu se poate face pe stomacul gol. Nici măcar dezvoltare durabilă. The Economist, în articolul "The nutrition puzzle" (Puzzle-ul nutriţiei), spune că acei copii care suferă de malnutriție au mai puține șanse la educație superioară, ajung în poziții prost plătite, se căsătoresc cu parteneri săraci și mor mai repede. Povestea copilului sărac care ajunge, prin strădanie și ambiție, în posturi bine plătite, pare a fi un mit sau un caz izolat.


Malnutriția nu reprezintă însă doar problema lipsei de hrană, ci și pe acea a obezității (n.a: creşterea excesivă în greutate). Se pare că, din cele şapte miliarde de pământeni, trei miliarde mănâncă prea puțin, prea mult sau prea nesănătos. Lucrurile însă nu par să fie foarte complicat de ajustat - o nutriție mai bună este prezentată ca o adevărată investiție: 1 dolar investit în promovarea alăptării materne ajunge să economisească până la 67 de dolari pentru fiecare dintre bebeluși. „Nicio altă politică de dezvoltare nu generează atâta profit". Doar că, se pare, problema foametei ascunse, așa cum se traduc problemele de nutriție defectuoasă, nu este una recunoscută de victime. Astfel că nu există o presiune reală de a rezolva această problemă. The Economist citează un cetățean al Marocului, unul dintre miliardele de cetățeni ce suferă de o nutriție proastă: „prefer să cumpăr un televizor. Acesta este mai important decât hrana".


Una dintre sursele elementare de hrană este agricultura. România, grânarul Europei, a ajuns în situația în care aplică amenzi pentru pârloagă, cu titlul de politică de stimulare a agriculturii. Ruina câmpurilor din România este acum o sursă suplimentară de venit la bugetul de stat. Dezastrul se pare că vine de la reîmproprietărirea ulterioară comunismului: s-a făcut și în Germania, dar s-a făcut cu strategie, cap și coadă. Acum, în anul 2012, avem 40% dintre români ce locuiesc în zona rurală, iar aportul agriculturii la PIB este de doar 7%. Fostele sau potenţialele terenuri agricole au ajuns în situația de a fi profitabile doar dacă pot fi speculate imobiliar. Şi, ca să împopoţonăm coliva, hazardul socio-economic este dublat şi de hazardul meteorologic. Aşa se face că prețul pâinii fluctuează în funcție de ploaie: accesul la alimentul de bază este restricționat - recoltele sunt puține, deci mănâncă cine își permite.


Tarabele piețelor abundă în roșii din Turcia sau ardei din Olanda. Iar târgurile eco-tradiţionale, cu produse românești, afișează prețuri elitiste, cumpărătorii fiind puțini și înstăriți. Acest lucru este cauzat de lipsa de subvenții pentru micii întreprinzători. Fără ajutorul statului, se creează o sincopă între producător și consumator, astfel că se ajunge ca un borcan de magiun bio să coste dublu față de coșul zilnic. Din cumulul acestor factori care limitează dreptul la o viaţă sănătoasă au ieşit câţiva câştigători de import.
Pentru că sunt accesibile și promovate bine, produsele de tip fast food au câștigat adepți în România rapid și fără drept de apel. Restaurantele Burger King au încasări de apromativ 8500 de euro zilnic, iar Mc Donald's de 276.000 euro zilnic. Creșterea economică a acestor restaurante pare a fi însă direct proporțională cu creșterea obezității în rândul copiilor. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, adulţii români au cea mai scăzută rata a obezității din Europa. Paradoxal şi îngrijorător, ocupăm locul 3 la rata obezității în rândul copiilor. Nutriționiștii susțin că nu este vorba de cauze endocrine, ci pur și simplu de regimul alimentar. Institutul pentru Educație Publică avertizează: copii din ciclul gimnazial din mediul urban sunt cei mai expuși riscului de obezitate. Tentațiile orașului și lipsa accesului direct la alimente cât mai puțin procesate, corelate cu lipsa educației alimentare sunt un real pericol pentru generația viitoare.


Pentru a aduce copiii pe calea cea dreaptă, statul a pus bazele proiectului cornul și laptele. Însă furnizarea acestor alimente, fără o educaţie alimentară adecvată se dovedește o investiție fără fond. Conform unui studiu al Fundației pentru Recuperare, Integrare și Promovare Socială din 2011, elevii găsesc întrebuințări diverse pentru aceste alimente. Cele mai des întâlnite, pentru mediul urban, sunt campionatele de fotbal între elevi - cornurile guvernamentale fiind transformate în mingi de fotbal, iar pentru mediul rural, hrană pentru animale. Corolar acestei măsuri, în 2008, a fost emisă legea care interzice mâncarea de tip fast food în școli. Se recunoaște că „deprinderea de către cetățeni a unei alimentații sănătoase este o componentă majoră a sănătății publice" (Legea 123, art. 6). Și așa au fost închise shaormeriile din imediata apropiere a școlilor, cel puțin teoretic. Și snacksurile au fost scoase de pe rafturile chioșcurilor din școli. La fel de teoretic. Toate aceste eforturi însă sunt, din nou, specifice unui stat care preferă legiferări și măsuri agresive unui demers îndelungat și așezat. De exemplu, elevii de clasa a 7-a sunt iniţiaţi în secretele hranei sănătoase într-o singură lecție la clasă. Înainte și după această lecție sunt reclamele la fast food-uri, sunt părinți obosiți după 10 ore de corporație care preferă să dea un telefon în loc să aprindă aragazul sau, pur şi simplu, liberul arbitru care, în lipsa unor informații, alege mirosul unor aripioare picante.


Cercul nu este doar vicios, ci de-a dreptul bolnăvicios.

 

Nota: articol scris de Irina Zamfirescu si publicat in numarul 10/ martie 2012 al revistei Comunitatii Durabile.

 




login

Concursul comunitatii durabile



Cel mai durabil proiect

Toate episoadele


Revista comunitatii durabile

Revista comunitate durabila

Arhiva revista

Prezenti pe Social Media

Comunitate durabila pe Facebook Comunitate durabila pe Twitter