Salvati Delta

Stiri si evenimente

Hai sa dam mana cu mana toti agrarii din comuna

Anul 2012 este, printre altele, Anul Internațional al Cooperativelor. Asta a stabilit ONU toamna trecută, promovând aceste forme asociative drept un model de business capabil să reducă sărăcia, să genereze joburi şi să faciliteze integrarea socială, să echilibreze nevoia de profit cu satisfacerea nevoilor şi intereselor membrilor săi şi ale comunităţilor din care aceştia fac parte. Un bun prilej pentru a analiza puţin avantajele formelor asociative pentru agricultura din România.


Cooperativele, estima ONU în 1994, ar fi asigurat traiul a 3 miliarde de oameni. Astăzi, peste 800 de milioane de persoane din întreaga lume au statutul de cooperatişti. Statut care, dacă s-ar răspândi mai mult în România, ar duce la scăderea preţurilor alimentelor - un plus pentru consumatori - şi ar consolida poziţia pe piaţă a micilor producători. Aşa crede şi Comisarul European pe Agricultură, Dacian Cioloş, aşa cred şi vocile alternative din agricultură, concentrate pe sustenabil şi local, în condiţiile în care statul român acordă subvenţii uriaşe agriculturii intensive, întinsă pe mii de hectare şi pe regiuni compactate, iar peste 90% dintre proprietarii de pământ deţin, în medie, 3 hectare de teren agricol.


În această schemă, cel mai mult au de suferit ţăranul de subzistenţă, care mănâncă ce produce şi mai vinde din produsele conexe gospodăriei, şi ţăranul mijlocaş sau „de surplus", cum îl numeşte antropologul Vintilă Mihăilescu, adică țăranul care a început să alunece şi el pe panta sărăciei odată cu normele europene rigide care i-au restricţionat accesul pe piaţă şi odată cu criza financiară. Târgurile de mici producători au reuşit să scoată la liman doar o pătură subţire de ţărani înstăriţi şi cu spirit antreprenorial dezvoltat încă dinainte de Revoluţie. Mica producţie din România este şi ea în criză. În aceste condiţii, activiştii şi unii specialişti pun accentul pe agricultura tradiţională, la scară mică, şi pe forme asociative care să resusciteze mica producţie şi să o facă complementară marii industrii, singura capabilă, deocamdată, să asigure o producţie de masă, la preţuri mici.


De ce ar fi importante asociaţiile sau cooperativele agricole? Pentru că ar ajuta indivizi cu resurse puţine să obţină beneficii pe care nu le-ar putea obţine singuri. Asta într-un sistem democratic de minim cinci membri care le asigură acestora drepturi şi putere de decizie egale reunite în jurul unui obiectiv comun. Acesta poate viza oricare din segmentele lanţului de producţie sau întregul lanţ, în funcţie de nevoi. Cum anumite investiţii sunt greu de suportat la nivel individual, spune Tiberiu Cazacioc, unul dintre promotorii mişcării Slow Food România, micii producători se pot asocia pentru a-şi construi un singur spaţiu de depozitare sau de conservare, în loc să-şi facă fiecare câte unul, şi un singur tractor pe care să-l opereze în comun, nu cinci. În alte cuvinte, s-ar diminua costurile de producţie. Alţii se pot asocia pe partea de colectare, de distribuţie sau de promovare şi branding.

De exemplu, spune Tiberiu Cazacioc, în loc ca un crescător de vite să vândă litrul de lapte la colectare cu câteva zeci de bani şi să fie tot timpul frustrat, mai bine se uneşte cu alţi crescători de vite într-o cooperativă care poate produce şi brânză pe lângă, brânza primeşte un brand, iar brandul poate fi legat de o anumită regiune. „O cooperativă are o dimensiune umană, socială şi geografică", spune membrul Slow Food România. „Oamenii trebuie să fie apropiaţi, să provină dintr-o cultură comună". Ceea ce înseamnă că banii pe care i-ar obţine s-ar întoarce în sânul comunităţii, iar producătorii ar pompa mai puţini bani în buzunarele intermediarialor şi ale supermarketurilor.


Totodată, aflăm de pe blogul Banii Fermierului, formele asociative ar spori şansele obţinerii unui credit bancar sau a unei finanţări nerambursabile din fonduri europene, creşterea competitivităţii prin aplicarea tehnologiilor avansate, dozarea producţiei în funcţie de cerere, creşterea gradului de comunicare între fermieri sau între fermieri şi terţi, precum şi creşterea capacităţii de negociere atât în cazul achiziţiilor de bunuri şi servicii, cât şi atunci când vine vorba de valorificarea produselor.


Alte iniţiative de asociere pot merge chiar mai departe, cum o demonstrează asociaţia de ţărani Ecoruralis din Cluj, care promovează agricultura ecologică şi care are un program inedit în care încearcă să atragă agricultorii: distribuie gratuit seminţe tradiţionale oferite de Banca de Gene din Suceava, iar cei care le primesc trebuie să le înmulţească şi să le împartă cu alţii. „Efectul urmărit e crearea unei comunităţi de agricultori autosustenabilă din punct de vedere genetic, la adăpost de seminţele cu copyright, compusă din oameni care îşi asumă rolul de gardieni ai patrimoniului genetic vegetal", spune Monica Stroe, doctorandă în antropologie care studiază tendinţele alimentare.


Apoi, din ce în ce mai vizibile la noi, spune doctoranda, sunt noi comunităţi alimentare ale consumatorilor, unele dintre ele - conviviumurile Slow Food, de exemplu - având o formă asociativă formală. „Aparute ca asocieri de gurmanzi (‘foodies') uniţi de o cunoaştere alimentară sofisticată, aceste grupuri pot sa dezvolte - şi în unele cazuri acest lucru se intâmplă deja - un anumit tip de responsabilitate socială de care pot beneficia producătorii, deoarece hedonismul alimentar poate deschide drumul către aprecierea hranei ca patrimoniu şi a producătorilor săi ca artizani".


De aici trecem la forme de asociere transversală între producători şi consumatori, o iniţiativă în acest sens fiind aşa-numita agricultură susţinută de comunitate (CSA - community supported agriculture). Avantajul ei e că „presupune un grad înalt de solidaritate din partea consumatorilor", spune Monica Stroe, „permite contactul direct şi luarea în comun a deciziilor". Consumatorii îşi asumă un fel de joc la bursă: investesc o sumă de bani la începutul sezonului agricol, sumă pe care fermierii o folosesc pentru a demara sezonul: cumpără seminţe şi fac muncile agricole de primăvară. Pe măsură ce diversele culturi ajung la maturitate, consumatorii primesc un coş cu legumele şi fructele de sezon.


„Compar investiţia cu un joc la bursă pentru că consumatorul se angajează astfel să suporte şi riscul căderii acţiunilor sale, ceea ce în cazul nostru înseamnă eşecul unei anumite culturi din motive meteorologice, să zicem: grindină, prea multă ploaie, prea multă secetă", spune doctoranda. „Într-o relaţie convenţională dintre agricultori şi consumatorul urban, acesta din urmă plăteşte doar reuşitele agricole, şi anume ceea ce ajunge deja pe taraba din piaţă, eşecurile si pierderile fermierului rămânând invizibile". Solidaritatea în sistemul CSA vine din faptul că producătorul şi consumatorul împart aceste costuri, ceea ce pentru producători reprezintă un fel de poliţă de asigurare, care să-i încurajeze să nu părăsească agricultura în favoarea altor ocupaţii mai puţin supuse hazardului.


În plus, acest sistem, pus în practică de ceva vreme de Asociaţia Pentru Susţinerea Agriculturii Țărănesti din Timişoara şi, recent, de Biblioteca Alternativă din Bucureşti, nu este doar responsabil din punct de vedere social, ci sănătos şi sustenabil din punct de vedere ecologic. Consumatorul este îndemnat la un comportament responsabil faţă de mediu: mănâncă legume şi fructe de sezon care nu au călătorit mai mult de câteva zeci de kilometri de la răsad până în farfuria sa şi poate conveni împreună cu producătorul local ca respectivele culturi să fie organice.


Tiberiu Cazacioc spune că succesul unei forme asociative depinde de o mare încredere între oameni. Aceasta nu există însă în momentul de faţă, deşi oamenii sunt liberi să se ascocieze prin lege. Asta se trage din experienţa traumatizantă a cooperativelor agricole de producţie (C.A.P.) din perioada comunistă, care le-a dat producătorilor doar iluzia că-şi administrează pământurile în comun, controlul fiind în mâna guvernului. Mulţi dintre cei care se asociază o fac de regulă pe partea de promovare sau distribuţie; pe partea de producţie fiecare trebuie să fie pe cont propriu. În plus, a fost şubrezită şi încrederea dintre producători şi consumatorii urbani.


„La o întâlnire europeană între mai mulţi fermieri şi oameni interesaţi de agricultura sustenabilă în care s-a discutat şi de asociere, un slovac îi descuraja pe cei prezenţi spunând că nu este posibil să organizezi coşuri de legume în Europa de Est, pentru că oamenii sunt reticenţi la plata în avans", spune Monica Stroe. „Pentru anumite categorii de consumatori, încrederea poate fi activată de o figură arsă de soare şi de nişte mâini bătătorite ale unui agricultor din Voluntari, pentru alţii e mai credibilă o etichetă de certificare fair-trade şi organic de pe un produs brazilian. Eu aş adăuga la problema încrederii şi straturile de suspiciune date de discreditarea producătorului român în ochii orăşeanului: nu îl mai găsim sau avem impresia că nu îl mai găsim în piete şi de multe ori rezultatele muncii lui nu au o valoare adăugată faţă de oferta supermarketurilor".


Rămâne de văzut cum va fi restabilită această încredere: de sus în jos, prin reorientarea statului spre mica producţie agricolă, sau de jos în sus, prin aprinderea solidarităţii şi a spiritului civic.

 

Nota: articol scris de Ionut Dulamita si publicat in numarul 10/ martie 2012 al revistei Comunitatii Durabile.

 

 




login

Concursul comunitatii durabile



Cel mai durabil proiect

Toate episoadele


Revista comunitatii durabile

Revista comunitate durabila

Arhiva revista

Prezenti pe Social Media

Comunitate durabila pe Facebook Comunitate durabila pe Twitter