Salvati Delta

Stiri si evenimente

europa.eu/ey2012/ey2012main

Solidaritate, haine grele

România se ofileşte şi se pregăteşte să moară. Această constatare nu are nicio legătură cu îmbătrânirea accelerată a populaţiei, ci cu neputinţa unui sistem de a se autosusţine şi de a concilia toate straturile sociale.


Primul şoc cultural pe care l-am trăit într-un stat vestic a fost legat de bătrâni. Erau mulţi, erau peste tot şi erau demni. Nu rătăceau pe străzi, nu stăteau la cozi de alimente şi nu erau îmbrăcaţi în negru şi gri. Păreau scoşi din reviste glossy. Din papucii mei de balcanic euro-atlantic am tradus situaţia ca fiind o consecinţă a nivelului de trai ridicat din statele respective.


Problema seniorilor din România cunoaşte, până acum, două abordări consacrate. Prima este legată de universul statistic, greu de tradus şi vizualitat. Cea de-a doua rezidă din temperamentul nostru naţional, mereu emoţional şi dispus să compună balade triste. Mentalul colectiv este, cel mai adesea, bombardat cu poveşti lacrimogene despre bătrânei singuri şi înfometaţi. Totuşi, aceste manifestări liric-emoţionale nu rezolvă problema de fond şi nu sunt durabile. Ajută punctual şi vremelnic, dar nu produc schimbare în sistem.
Dar cine este sistemul? Este fondul naţional de pensii, este sistemul sanitar sau este clasa politică? Bunul simţ ne spune că sistemul este alcătuit din toate de mai sus. Realitatea factuală ne arată, din păcate, un sistem fracţionat şi enclavizat, complet lipsit de punţi de comunicare. Fondul naţional de pensii este rupt de sistemul sanitar şi de politicieni. Sistemul sanitar numără paturi la mia de locuitori, iar politicienii se duc la televizor şi lăcrimează pentru bătrânii naţiunii.


În ultimii 20 de ani, România a suferit numeroase mutaţii sociale şi demografice. Anii '90 au început, deloc promiţător, cu migraţia creierelor spre zările nord-americane, iar anii 2000 au deschis larg porţile muncitorilor calificaţi peste tot în lume. Singura constantă au fost bătrânii. Ei au rămas să îmbătrânească în continuare. Pentru ei nu au existat programe de mobilitate, de recalificare sau de reinserţie socio-profesională. Sistemul nu doar a pensionat oameni, ci i-a exclus din viaţa publică.


Fresca socială este completată de câteva cifre imunde. Suntem a 56-a naţiune din lume, ca număr de locuitori. Aproximativ 15% (circa 3,2 milioane) din populaţia României este trecută de 65 de ani. Speranţa de viaţă a românilor este de 74 de ani. Contrar aşteptărilor unui naiv, aceste cifre au fost preluate de pe site-ul oficial al Central Intelligence Agency (CIA), nu de pe site-ul Institutului Naţional de Statistică, al Ministerului Muncii sau al Ministerului Sănătăţii. Nu negăm existenţa lor, dar, cu siguranţă sunt bine dosite. Încă o confirmare că sistemul românesc este anchilozat, netransparent şi ineficient.


În acest carusel al absurdului, românilor de vârsta a treia nu le rămâne decât nostalgia. Trăiesc din reprezentări ale trecutului comunist şi nu au capacitatea să se proiecteze în noua Românie. În România post-comunistă, unde vârsta medie este de 40 de ani şi unde „serviciul" a fost înlocuit cu „job". Chiar dacă nu credem în impactul acestui An al Îmbătrânirii active şi al Solidarităţii între Generaţii, putem măcar să-i ascultăm, din când în când, fără să-i judecăm şi fără să le promitem nimic. Astăzi este povestea doamnelor Veronica şi Alexandrina, dar şi a domnilor Emanoil, Constantin şi Ilie. Mâine, probabil, va fi povestea noastră.

 

Nota: articol scris de Ionut Codreanu si publicat in numarul 10 al revistei Comunitatii Durabile.

 




login

Concursul comunitatii durabile



Cel mai durabil proiect

Toate episoadele


Revista comunitatii durabile

Revista comunitate durabila

Arhiva revista

Prezenti pe Social Media

Comunitate durabila pe Facebook Comunitate durabila pe Twitter