Salvati Delta

Stiri si evenimente

Elevii din Ferentari spun "prezent"

Pentru unii copii, cu precădere cei din categoriile sociale defavorizate, școala poate fi mai degrabă ciumă decât mumă. Proiectul "Școala Diversității", desfășurat de Asociația Sfântul Stelian își propune să-i ajute pe copiii din Ferentari să îndrăgească mai mult școala.


În școala generală, aveam un coleg, Radu. Încă din clasa întâi, era abonat la ultima bancă, aia a codașilor. Deși era o școală din provincie, cu copii de muncitori, era mai zdrențăros decât restul. Cu școala se descurca slab, părea că nimic nu se lipește de el. Învățătoarea nu-l înghițea deloc. Obișnuia să-i rupă paginile de câte ori făcea vreo boacănă sau să-l trimită la colț când nu știa lecția. Nici acasă nu se ocupa nimeni de el. Tatăl lui obișnuia să bea zdravăn, iar maică-sa lucra în schimburi în două locuri. Radu era liderul de necontestat al loviturilor la palmă încasate de la doamna învățătoare. N-a trecut mult până ce Radu a început să chiulească. Deși avea 9 ani, fugea în spatele școlii, să tragă o țigară sau chiar un păhărel de lichior.


În a doua zi dintr-a cincea, directoarea l-a mutat pe Radu într-o altă clasă, una cu caracter special. Acolo fuseseră deportați și alți elevi recrutați din băncile din spate. Un fel de ghetou gimnazial în care fuseseră decantați corijenții, elevii romi și copiii neastâmpărați. Clasa de „codași" avea să-și confirme renumele. Radu și colegii lui au devenit bătăuși; nu trecea anul fără ca măcar unul sau doi din clasă să fie scoși în careu și beșteliți public. La sfârșitul clasei a opta, doar unul dintre ei a ajuns la un liceu acătării. Radu nici nu și-a dat examenul de capacitate. Din clasa din care fusese Radu exilat, am ajuns la facultate aproape toți. Nu poți să nu te întrebi dacă nu cumva ar fi avut și el o șansă în plus dacă n-ar fi fost ghetoizat.


Situații ca ale lui Radu, ajuns între timp ziler în Spania, nu sunt excepționale în sistemul românesc de învățământ primar. Tipul de discriminare și izolare care i-au retezat lui aripile nu s-a evaporat. Foarte probabil, discriminarea s-a redus sau a căpătat alte forme de la mijlocul anilor 90 până acum, dar intrarea în UE n-a transformat școlile românești în paradisuri incluzive ale egalității de șanse. Un studiu realizat în 2008 de Societatea de Analize Feministe și de Institutul Național de Cercetare Științifică în Domeniul Muncii și Protecției Sociale, relevă că elevii săraci și romii sunt frecvent ținta discriminării la școală atât din partea colegilor cât și a unor profesori. Cum sărăcia și apartenența la etnia romă au obiceiul statistic de-a umbla în tandem, în școlile unde numărul elevilor romi e substanțial, șansele elevilor de-a ieși din mocirlă sunt reduse simțitor.


Școlile din cartierul Ferentari, considerat cel mai rău-famat din Capitală, sunt o ilustrare a acestei combinații nefaste. O analiză publicată în 2008 de agenția de știri NewsIn subliniază prăpastia dintre școlile de elită din Centru și cele mărginașe. Dacă elevii de la George Coșbuc, unul din cele mai căutate licee din Capitală, învață la standarde internaționale, cei de la Școala Numărul 136 din Ferentari „locuiesc în ghetourile din Aleea Livezilor, nu au condiții pentru a-și face temele și, practic, sunt obligați să întâlnească zilnic persoane din lumea interlopă, cum ar fi consumatorii de droguri și prostituatele". Sărăcia, lipsa condițiilor, problemele familiale, discriminarea și sistemul educațional strict și nemotivant sunt ingredientele care alimentează abandonul școlar timpuriu în rândul elevilor din zonă.


Există însă și locuri în Ferentari unde școala se face altfel. Pe strada Năsăud, unde cartierul Rahova se îngână cu Ferentariul, se iscă o casă colorată. Fațada ei pictată, de pe care privește sever prin vizeta coifului un cavaler templier sprijinit în sabie, contrastează puternic cu gri-ul mohorât al cartierului. Înăuntru funcționează cantina socială și programul educațional al Asociației Sfântul Stelian din București care desfășoară printre altele și un proiect educațional ce-i vizează pe copiii defavorizați din cartierul cel mai amărât al Sectorului 5. „Școala Diversității", proiect finanțat prin Fondul Social European, derulat de organizație împreună cu patru școli din Ferentari, Scoala Numărul 2, Școala Numărul 130, Numărul 132 și 136, urmărește să îmbunătățească situația școlară a 100 de elevi defavorizați. În acest sens, angajații Asociației urmăresc, printre altele, să crească atractivitatea educației, să îmbunătățească monitorizarea școlară a elevilor beneficiari și să promoveze educația incluzivă. Pe scurt, să crească șansele copiilor de-a continua educația. Cam ce i-a lipsit lui Radu.


E marți dimineață, iar la centrul educațional e vremea atelierului de pictură. O mână de copii din familii defavorizate, pe care mentalul colectiv i-ar vedea mai degrabă cerșind în tramvai, pictează icoane pe sticlă și-și fac temele în timp ce mănâncă cereale cu lapte din boluri așezate pe masa doldora de creioane colorate, acuarele și carioci. Într-un alt colț, câțiva copii mai mici învață să citească sub îndrumarea unei doamne amabile cu aer de dăscăliță, apoi cântă cu destulă tragere de inimă cântecelul cu săniuța care fuge și nimeni n-o ajunge. Atmosfera aduce cu un fel de școală de vară sau de tabără.


„Copiii vin înainte de școală sau după școală și petrec timpul liber aici", spune Adrian Pal, absolvent de Arte și instructor de pictură și desen la Sfântul Stelian. Alături de alți instructori, Pal dă o mână de ajutor copiilor defavorizați care au probleme cu școala. În timp ce discutăm, copiii se însuflețesc și încep să facă zarvă. Doi dintre ei se hârjonesc și se împing în joacă. Nu-i reprimă nimeni, o doamnă doar le cere pe un ton blând să se astâmpere. Copiii se conformează. Odată răcorit, unul dintre ei, Robert, vine la instructorul de desen, îl împunge cu degetul în umăr și-l strigă pe numele mic: „Adi, am terminat icoana aia, dă și mie alta". Adrian Pal îl întreabă râzând dacă și-a terminat tema la limba română, constată că nu, și îl îndeamnă s-o facă. „Îi las mai liberi, să-și dezvolte imaginația", spune pictorul. Calmul instructorilor, apropierea dintre ei și copii, activitățile relaxate dau impresia unei școli altfel.

Atelierul de pictură e doar una dintre activitățile prin care Asociația caută să facă școala un loc mai bun pentru elevii celor patru școli. Copiii se distrează și cu ateliere de teatru, de informatică, cursuri de limba engleză, lucru manual. În viziunea Cristinei Iureși, coordonatoarea proiectului, educația nonformală de acest tip servește drept stimulent pentru îmbunătățirea capacităților școlare. Un fel de morcov cand sistemul educațional se îndeletnicește mai mult cu folositul bățului. "Prin aceste ateliere noi condiționăm practic copiii să ajungă în școală și îi motivăm să-și crească un pic notele", spune Iureși. "Este o formă contractuală cu copiii. Vii la ateliere, dar tu trebuie să-ți crești semestrul ăsta cu un punct sau două media la matematică, de exemplu".


Ce e cel puțin la fel de important, din perspectiva ONG-iștilor de la Sfântul Stelian, ca îmbunătățirea rezultatelor școlare e să le fie asigurată copiilor posibilitatea de a se îndepărta de tot soiul de vicii. „Ideea e să-și petreacă mai puțin timp pe stradă, nesupravegheați, și mai mult într-un mediu educațional", completează Pal. „Să-i iei de lângă țigară, din stradă, poate chiar și de lângă familii care câteodată pot fi nocive".


O analiză a sistemului autohton de învățământ gimnazial ar putea scoate la iveală o mulțime de neajunsuri. De la dezinteresul profesorilor care nu sunt motivați să-și facă meseria, la metodele pedagogice prăfuite, la lipsa de conștientizare a discriminării, la supușenia față de structurile ierarhice și până la neadaptarea materiei și a interacțiunii la clasă la particularitățile și nevoile fiecărui elev în parte. Copiii care au pe cineva care să se ocupe de educația lor în afara școlii sau cei care nu au dificultăți mari în a înțelege lecția, aceste probleme pot fi minore. Pentru elevii care nu fac parte din aceste categorii, efectele acestor tare sunt mult mai pronunțate. "În general, copii ăștia se concentrează foarte greu", spune Adrian Pal, referindu-se la elevii de care se ocupă la atelierul de pictură.


Ideea care stă în spatele proiectului "Școala Diversității" caută să atingă ambele dimensiuni, luptând atât cu discriminarea cât și cu neatractivitatea școlii pentru elevi. "Am vrut să aducem împreună copii de diferite etnii în sensul toleranței și acceptării și, pe de altă parte, să stimulăm copiii să vină la școală", explică Gabriela Dimofte, asistent de proiect.

Utilă pentru stimularea curiozității și a interesului e combinarea metodelor de educație alternativă cu cea formală, ca în cazul atelierului ținut de Adrian Pal. Mai mult, adaptarea profesorului sau instructorului la nevoile fiecărui copil crește probabilitatea ca elevul în cauză să nu se simtă fără sprijin. "E o manieră de a-i lua gradual, nu de a le insera calupuri de informație pe care nu le pot gestiona", spune Cristina Iureși.


Cele două instructoare de la Sfântul Stelian sunt mândre de un experiment pe care l-au făcut la Școala 132. I-au adunat într-o singură clasă pe cei mai slabi copii de clasa a cincea. Până aici, povestea e asemănătoare cu cea a lui Radu, descrisă la început. Similitudinile se opresc aici. Atitudinea celor două era relaxatp. Gabriela povestește că se așeza chiar cu fundul pe catedră. Elevii puteau să le spună instructoarelor pe numele mic. În această atmosferă, elevii făceau recuperarea materiei la limba română și la matematică, discipline la care erau în urmă. Ca să le capteze interesul și să îi motiveze, oengistele îi provocau la concursuri. Cine știa să răspundă la cele mai multe întrebări, primea o ciocolățică. "În puțin timp, au început să se bată să ridice mâna", rememorează Gabriela Dimofte. Potrivit ei, în câteva luni, unii dintre copii au făcut progrese semnificative care i-au uimit pe profesorii lor de la clasă.


Proiectul „Școala Diversității" mai are doar opt luni de desfășurare din cei doi ani. Rezultate însă a adus. Potrivit Asociației Sfântul Stelian, analiza statistică a notelor și a absențelor de la școală a copiiilor beneficiari în proiect arată că sunt pe plus. "Eu zic că acest sistem funcționează", crede Cristina Iureși. "Ar trebui să fie integrată modalitatea asta de lucru la nivel de școală, nu să vină ONG-urile să facă ateliere".

Rezultatele, deși mici și observabile în timp există, iar copiii-beneficiari nu sunt lăsați de izbeliște, la mâna sorții. Cu siguranță, acești copii din Ferentari au mai multe șanse decât a avut Radu, colegul meu.

 

Nota: articol scris de Ionut Dulamita si publicat in numarul 10/ Martie 2012 al revistei Comunitatii Durabile.

 




login

Concursul comunitatii durabile



Cel mai durabil proiect

Toate episoadele


Revista comunitatii durabile

Revista comunitate durabila

Arhiva revista

Prezenti pe Social Media

Comunitate durabila pe Facebook Comunitate durabila pe Twitter