Salvati Delta

Stiri si evenimente

bprchc.com

Politica dauneaza grav politicilor

Păstrarea ministrului Leonard Orban, la Ministerul Afacerilor Europene, în configuraţia noului cabinet Ponta ne tentează să aplaudăm cu mult entuziasm. Pentru un popor abuzat necontenit de schimbările de pălării, care se petrec odată cu preluarea fiecărei ştafete politice, ar părea un prim gest de consecvenţă şi maturitate în guvernarea viitorului acestei ţări.


Zilele acestea, dezbaterea publică se cantonează în jocurile de culise conduse de politicieni. La televizor se discută ţâfnos despre prefecţi şi secretari de stat, precum şi despre politizarea excesivă a aparatului de stat. Totuşi, în aceste zile de freamăt politic, se cuvine să ne gândim cu îngrijorare la oamenii din aparatele tehnice ale instituţiilor care se reformează la vârf. Ei nu apar la televizor şi nu au voce. Sunt nişte anonimi pierduţi în organigrame, care resimt direct efectele politicii mari. Şi nu vorbim aici doar despre salarizare. Poate că ar trebui să discutăm serios şi despre dreptul la muncă decentă sau dreptul de a profesa în condiţii optime, astfel încât angajatul-rotiţă din sistem să se simtă valoros şi valorificat.


Noii stăpâni vor trebui să lucreze cu un aparat timorat şi bănuitor, compus din oameni care stau ascunşi de lumina zilei, încercând să supravieţuiască apucăturilor politice. Putem anticipa că nu vor avea o activitate spectaculoasă în următoarele şase luni. Iar pentru societatea noastră marcată de instabilitate şi impredictibilitate, orice gest revanşard sau de reinventare a apei calde nu poate fi decât curat sinucigaş!


Dacă aruncăm o privire în jurul nostru, înţelegem destul de repede că nimic nu pare a fi gândit să dăinuiască şi să evolueze. Politica, de orice fel ar fi ea, încurajează cultul personalităţii şi îi transformă pe politicieni în ctitori furibunzi. Politicianul de azi nu priveşte la ziua de mâine, ci se uită mânios la erorile predecesorilor. Aproape de fiecare dată, este dispus să o ia de la zero. România nu a ajuns în anul 2012, ci a rămas blocată într-o buclă temporală, undeva în anul 0. Momentul creaţiei mioritice este perpetuu.


Agonia colectivă ar putea fi suprimată dacă ar exista la nivel politic un interes minim pentru întărirea scheletului care nu este alcătuit din oase, ci din strategii şi politici. Idei fixe şi clare, care pot suporta, în doze rezonabile, modificări şi actualizări periodice. Căci nu este nimic durabil în încercările repetate de a reaşeza educaţia, justiţia, mediul sau mediul de afaceri.


Şi totuşi ce ar putea scoate România din ticurile sale consacrate? O resursă valoroasă sunt tocmai oamenii-rotiţă din sistem. Noii manageri care descalecă acum în funcţiile lor politice ar trebui să-şi înceapă mandatele prin a-i asculta pe oamenii-rotiţă. Ei cunosc sistemul pentru că ei sunt sistemul. Au experienţă şi au anticorpi buni. De asta sunt nişte supravieţuitori. În spaţiul public ei mai sunt cunoscuţi şi sub numele de tehnocraţi.


Trebuie să fim atenţi şi să nu alunecăm în idealizarea tehnocratului-salvator. Istoria recentă ne-a pus în faţa mai multor episoade critice, când politicul, ajuns pe marginea prăpastiei, făcea apel la tehnocraţi. Din fericire, predarea totală a mandatului, în favoarea tehnocraţilor, nu s-a realizat niciodată. Nu neapărat pentru că oamenii-rotiţă nu ar fi fost suficient de capabili, dar mai ales pentru că s-ar fi produs o turnură nefirească în logica sistemelor care guvernează şi întreţin societatea. Nu tehnocraţii trebuie să înveţe politica, ci politicienii trebuie să asculte şi să înveţe de la oamenii pregătiţi din sistem. Pentru mulţi dintre politicienii noştri capricioşi ar fi un bun prilej de a mai trece pe la şcoală. Poate chiar prima ocazie din viaţa lor.


Politicile durabile au nevoie de un context politic durabil, iar principiile durabilităţii sunt universale. Învăţăm din ce nu a mers, îmbunătăţim şi aducem la zi orice acţiune şi nu uităm să ne gândim la ce efecte vor produce deciziile pe care le luăm astăzi. Castana frige cu atât mai rău, dacă plecăm urechea la cele mai recente evoluţii în programul POS DRU. Politicienii de pe Dâmboviţa vorbesc de câteva zile despre marele jaf POS DRU şi despre urzeli politic-penale. Perfect convenabil pentru a anatemiza un program şi pe oamenii implicaţi în derularea lui, care nu s-au bucurat niciodată de politici coerente care să-l consolideze. Gestul politic de a aranja cămara POS DRU ar fi nobil dacă ar garanta apariţia, în premieră, unor politici privind educaţia şi piaţa muncii în România. Dar semnalele sunt palide. Rămânem cu eternul Farfuridi şi speranţa că nepoţii noştri vor fi mai puţin politizaţi decât noi. Să se absoarbă, dar să nu se schimbe nimic!

 

Nota: articol scris de Ionut Codreanu si publicat in numarul 12/ Mai 2012 al revistei Comunitatii Durabile.

 




login

Concursul comunitatii durabile



Cel mai durabil proiect

Toate episoadele


Revista comunitatii durabile

Revista comunitate durabila

Arhiva revista

Prezenti pe Social Media

Comunitate durabila pe Facebook Comunitate durabila pe Twitter