Salvati Delta

Stiri si evenimente

al13lea.files. wordpress.com

Mobilitate urbana: impacarea omului cu orasul

Asociația pentru Tranziție Urbană încearcă, prin promovarea Planurilor de Mobilitate Urbană, o revoluție în România: transportul urban trebuie să fie dezvoltat în acord cu tendințele europene. Și asta nu neapărat pentru că e la modă în Europa, ci pentru că e dezirabil pentru o viață sănătoasă și va fi obligatoriu pentru a obține finanțări europene pentru dezvoltarea infrastructurii.


Sustainable Urban Mobility Plans sau Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă descriu orașul în termenii unui loc destinat comunităților și relațiilor între oameni. Principiile care stau la baza acestor planuri sunt relativ simple, însă de ceva vreme abandonate, în ceea ce privește Bucureștiul. Arterele mari, destinate traficului rutier, aduc grave prejudicii mediului și crează „viduri urbane" între diverse comunități. Bulevarde precum Nicolae Bălcescu sau Mihai Bravu, din București, despică zonele prin care trec astfel încât noțiunea de cartier, în sensul de comunitate închegată în jurul unor puncte de interes, nu poate fi aplicată.


Prin astfel de șosele largi, cu trafic intens, se creează o segregare între comunitatea de pe stânga și comunitatea de pe dreapta. Lucrurile sunt făcute de demult așa, deci e greu să refacem țesutul urban acum, în acord cu principiile suveranității cetățenilor (și nu a mașinilor lor), însă paradoxal, în București, proiectele urbane sunt în continuare destinate traficului și arată prea puțină considerație pentru pietoni.


Modalitatea de gestionare a mobilității, în București, are un impact major asupra relațiilor interumane. Scindarea nu este doar de ordin fizic, ci a generat o antagonizare a categoriilor de participanți la trafic. Biciliștii urăsc şoferii, pietonii urăsc bicicliștii, iar soferii îi urăsc pe toți deopotrivă. Prin lipsa de sistematizare coerentă și de integrare a tuturor modalităților de deplasare, tensiunile dintre participanții la trafic alimentează disconfortul resimțit în spațiile publice. Or mobilitatea urbană nu ţinteşte doar scurtarea distanţelor pe care le parcurg oamenii în oraş, ci, mai ales, calitatea vieții.


De exemplu, proiectarea arterelor mari reprezintă un pericol pentru viața pietonilor. O statistică din 2010 a Brigăzii Rutiere arată că principalele trei motive pentru producerea accidentelor în București sunt traversarea neregulamentară, neacordarea priorității pietonilor și viteza excesivă. Având în vedere că principalele străzi pe care aceste accidente au loc sunt șoseaua Colentina și Bulevardul Nicolae Grigorescu, se reconfirmă teza conform căreia șoselele late încurajează un tranzit rapid al autovehiculelor, precum și traversarea iresponsabilă de către pietoni. Este axiomatic deja: șosele largi sunt nefavorabile mersului pe jos și încurajează comportamentul iresponsabil (prin creșterea vitezei) pentru șoferi.


Lucrurile sunt cu atât mai ciudate cu cât, se pare, bucureştenii consideră traficul ca fiind una dintre principalele probleme din București. Conform studiului SNSPA, citat de revista Urbanismul (nr. 10 / 2011), doar 39% dintre locuitorii Bucureștiului folosesc mașina personală în timpul săptămânii. Restul aleg mijloacele de transport în comun. Acelaşi studiu arată că 83% dintre cetățeni doresc mai multe spații pietonale, iar 75% dintre aceștia doresc limitarea vitezei în zonele centrale.


Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD)


În acest moment, la nivelul Uniunii Europene există o Carte Albă a Transportului Urban. Documentul cuprinde un set orientativ de reguli şi principii care ar trebui să guverneze orice plan de mobilitate urbană.


Înainte de toate, procesul de planificare trebuie să fie unul la care participă toate persoanele ori entitățile din cadrul comunității. Orice intervenție urbană trebuie să respecte principiul participării publice, pentru că orașul este un spațiu public, deci responsabilitatea administrării lui revine fiecăruia dintre cetățeni. Etapa de consultare publică legitimează public orice intervenție urbană și responsabilizează cetățenii în raport cu spațiul pe care îl ocupă.


Planificarea trebuie să fie făcută cu un angajament ferm pentru dezvoltare durabilă în sensul dezvoltării economice echilibrate, echităţii sociale și bunei credințe față de mediu. Transportul și mobilitatea trebuie gândite în termenii mult mai largi ai echității sociale și ai accesului egal la infrastructură și resurse, în termenii criteriilor politice, administrative și de mediu.


Pentru ca planificarea să fie relevantă, este necesară o viziune clară, un plan concret, cu obiective măsurabile și integrate într-o amplă strategie de dezvoltare durabilă a comunităților. Planificarea mobilității urbane trebuie să cuprindă toate formele de deplasare (pietoni, biciclete, motociclete, autoturisme, transport în comun), cât și staționările (parcarea). Pentru toate acestea trebuie gândit un sistem integrat și etapizat, astfel încât să poată fi urmărit progresul și măsurate obiectivele atinse. Strategia, fără ciclul proiectare - implementare - feedback, ar fi incompletă.

Monitorizarea implementării proiectului este imperios necesară pentru a determina eficiența și utilitatea planificării inițiale. Pe tot parcursul planificării și implementării strategiei trebuie să existe un proces de evaluare în termeni de beneficii și costuri.


Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă urmăresc să pună un semn de egalitate între calitatea vieții şi spațiul public. Ele au un impact imediat asupra esteticii și accesibilității orașului. Chiar şi un oraş care pare sortit traficului rutier poate fi reconfigurat, prin încurajarea transportului alternativ şi transformarea unor zone foarte circulate în pasaje pietonale. Efectele nu vor întârzia să apară în calitatea aerului şi sănătăţii locuitorilor.


Impactul asupra comunităților este major și cu beneficii atât pentru cetățeni, cât și pentru administrație. Configurarea unor spații pentru oameni are potențialul de a închega comunități autentice, caracterizate prin contacte directe între locuitorii aceluiași oraș. Mai mult, un plan de mobilitate bine aplicat poate consolida semnificativ dimensiunea identitară. În ceea ce privește raportul dintre autorități și cetățeni, procesele participative care aduc laolaltă toți actorii urbani vor genera efectul de susținere a deciziilor administrației publice locale. Aşadar, administraţia nu va mai fi doar în ipostaza de furnizor de decizii pentru cetăţeni. Pur şi simplu, va fi alături de cetăţeni. În termeni politici, avantajele sunt nemăsurabile, deoarece, odată angajaţi în procesul de luare a deciziilor, locuitorii oraşelor vor contesta într-o mai mică măsură planurile administraţiei.


Planurile de Mobilitate Urbană Durabilă sunt o alternativă inteligentă și, în curând, obligatorie pentru toate orașele cu mai mult de 100.000 de locuitori. În România, Asociația pentru Tranziție Urbană pregătește administrația publică pentru acest moment prin organizarea unor seminarii tehnice, dedicate înțelegerii acestor concepte și exemplificarea cu modele deja existente din Europa.

 

Nota: articol scris de Irina Zamfirescu si publicat in numarul 12/ Mai 2012 al revistei Comunitatii Durabile.

 

 




login

Concursul comunitatii durabile



Cel mai durabil proiect

Toate episoadele


Revista comunitatii durabile

Revista comunitate durabila

Arhiva revista

Prezenti pe Social Media

Comunitate durabila pe Facebook Comunitate durabila pe Twitter