Salvati Delta

Resurse

La deseuri, inainte!

 

Din initiativa Asociatiei Salvati Dunarea si Delta si Centrului pentru Politici Durabile Ecopolis, Ministerul Mediului si al Padurilor va realiza un Consiliu Consultativ pentru Managementul Deseurilor, care va reuni toti factorii interesati din domeniul deseurilor. Initiativa face parte din proiectul Reteaua Nationala a Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitara, sustinut de Coca-Cola HBC Romania.

Consiliul reprezinta o platfoma de discutii intre autoritatile centrale, regionale si locale, reprezentanti ai firmelor de salubritate, operatorii economici care preiau responsabilitatea reciclarii deseurilor de ambalaje, echipamente electrice si electronice, baterii si acumulatori, ONG-uri, care isi propune facilitarea managementului sustenabil al deseurilor si indeplinirea obiectivelor asumate de catre statul roman la nivel european.

Initiativa are loc in contextual in care Romania si-a asumat multe, dar a realizat destul de putine pana la ora actuala in domeniul managementului deseurilor. Din deseurile municipale, 99% ajung la groapa de gunoi. Doar 80% din locuitorii din zonele urbane au servicii de salubritate la dispozitie; in mediul rural, numai 22%.

In schimb, pana in 2015, trebuie sa existe sisteme de colectare selectiva in toata tara. La un singur capitol ne apropiem de tinta stabilita: avem sanse sa atingem rata de reciclare a 50% din deseurile de ambalaje pana in 2020; in 2009 s-au reciclat 40,5%. Pe 7 august, Comisia Europeana a dat publicitatii un clasament privind gestionarea deseurilor in statele membre UE. Acesta face parte dintr-un proiect mai larg pentru imbunatatirea capacitatii institutionale in 10 state membre cu mari deficiente (printre care se numara si Romania). Tarile au primit punctaje (stegulet verde = 2 puncte, portocaliu = 1 punct sau steguleţ rosu = 0 puncte, in functie de performanta) la 18 categorii, cum ar fi procentul de deseuri reciclat si incalcari ale legislatiei. Romania a primit 11 stegulete rosii si 3 portocalii.

Romania are nevoie de infrastructura pentru gestionarea integrata si durabila a deseurilor. In asigurarea acesteia, un rol esential il joaca autoritatile locale (primarii si consilii judetene) si Asociatiile de Dezvoltare Intecomunitara (ADI).  In primul rand, ADI-urile sunt obligatorii pentru aplicarea la fonduri europene. Mai mult decat atat insa, ele sunt structuri asociative care ar trebui sa faciliteze cooperarea autoritatilor dintr-un judet pentru rezolvarea problemelor de interes comun. Utilizarea lor ca mai mult decat un vehicul pentru obtinerea finantarii ramane insa o provocare. In plus, inca nu exista ADI-uri (si implicit posibilitatea de a accesa fonduri) in doua judete (Ialomita si Satu Mare). Mai mult, desi in anii 2007–2013 pentru sisteme de management integrat al deseurilor s-a pus la dispozitie aproape un miliard de euro prin Programul Operational Sectorial Mediu Axa 2.1, pana la sfarsitul lunii iunie doar 20 de judete semnasera un contract de finantare. Raman peste 300 milioane de euro nealocate si riscul ca, pe urmatoarea perioada de finantare, sa se rezerve mai putini bani pentru aceasta axa.

Reteaua Nationala a Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitara este un proiect derulat incepand cu anul 2011 de Asociatia Salvati Dunarea si Delta, in parteneriat cu Ministerul Mediului si Padurilor si cu Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, sustinut financiar de Coca-Cola Hellenic.

Obiectivele proiectului vizeaza cresterea capacitatii instituţionale a Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitara si eficientizarea mecanismelor de gestionare a deseurilor la nivel regional si local, in scopul aplicarii şi implementarii prevederilor noii directive-cadru privind deşeurile, Directiva 2008/98/CE, transpusa in legislatia nationala prin Legea 211/2011 privind regimul deseurilor.

 

 

 

 




login

Concursul comunitatii durabile



Cel mai durabil proiect

Toate episoadele


Revista comunitatii durabile

Revista comunitate durabila

Arhiva revista

Prezenti pe Social Media

Comunitate durabila pe Facebook Comunitate durabila pe Twitter