Salvati Delta

Stiri si evenimente

Brasovul, capitala eco a Romaniei

Braşovul este unul dintre cele mai eficiente oraşe din România, din punct de vedere al consumului energetic. Clădirile şi instalaţiile eficientizate termic, transportul public modernizat, renunţarea la sistemul de încălzire pe bază de cărbuni şi managementul integrat al deşeurilor sînt măsurile care au adus Braşovului cea mai mare scădere a emisiilor de dioxid de carbon din ţară, în ultimii patru ani.


Din anul de referinţă 2008, cînd Braşovul a devenit membru al Convenţiei primarilor din România şi şi-a asumat reducerea cu cel puţin 20% a cantităţii de dioxid de carbon în următorii 20 de ani, prin aplicarea unor acţiuni de modernizare energetică, emisiile poluante au scăzut cu peste 1.500 de tone. Acest lucru face ca Braşovul să fie, la acest moment, unul dintre cele mai evoluate oraşe din România, din punct de vedere al eficienţei energetice şi al calităţii aerului. Ieri, în cadrul celei de-a doua întîlniri a Clubului primarilor, găzduită de Braşov, municipiile şi oraşele din România au prezentat rezultatele şi stadiul în care se află după patru ani de la implementarea Convenţiei primarilor din România, un document prin care membrii şi-au asumat reducerea cu cel puţin 20% a emisiilor de CO2 în următorii 20 de ani.


Modernizările energetice ale şcolilor au redus cu 1.500 de tone emisiile de CO2


Din 2008 pînă în prezent, autorităţile locale au reuşit să reducă emisiile poluante de dioxid de carbon din atmosferă cu 1.525 de tone, aplicînd mai multe măsuri de eficientizare energetică. Una dintre cele mai de efect se dovedeşte a fi termoizolarea clădirilor publice şi modernizarea instalaţiilor acestora. În urmă cu cîţiva ani, în municipiul Braşov au început lucrările de termoizolare a clădirilor în care funcţionează unităţi de învăţămînt preuniversitar.


În 2009 au fost modernizate energic clădirile şi instalaţiile a două grădiniţe, trei şcoli generale şi şase licee, iar în 2010 au fost izolate clădirile altor cinci grădiniţe, două şcoli generale şi cea a unui liceu. Anul trecut, în 2011, acelaşi tip de lucrări s-au făcut la imobilele în care funcţionează patru grădiniţe, zece şcoli generale şi trei licee. Astfel, reducerea consumurilor de energie la nivelul anului 2011 s-a tradus în scăderea emisiilor de dioxid de carbon cu 115 tone anual, pentru economiile energetice care s-au făcut la grădiniţe, cu 215 tone pe an, în cazul economiilor făcute de şcolile generale modernizate energetic şi cu 1.159 de tone, prin economiile de energie făcute de clădirile liceelor. Per total, lucrările de termoizolare a clădirilor şi de modernizare a instalaţiilor, făcute în ultimii trei ani la unităţile de învăţămînt, au adus municipiului Braşov o reducere cu 7% a cantităţii de dioxid de carbon emisă în aer.

 

Cititi restul articolului in Monitorul Expres

 




login

Concursul comunitatii durabile



Cel mai durabil proiect

Toate episoadele


Revista comunitatii durabile

Revista comunitate durabila

Arhiva revista

Prezenti pe Social Media

Comunitate durabila pe Facebook Comunitate durabila pe Twitter