Salvati Delta

Stiri si evenimente

Agricultura in stil italian

Odată cu debutul crizei economice, Italia a început să contempleze şi asupra modului de a scoate profit şi din agricultură. Autorităţile italiene se angajează că vor măsura, vor parcela şi vor cultiva corect potenţialul agricol din peninsulă. Dincolo de prognoze şi promisiuni, am stat de vorbă cu doi agricultori italieni, Roberto Bassi (31 ani) şi Pier Luigi (39 ani), pentru a vedea cum se raportează la ocupaţia lor de o viaţă.


Reporter: Ce tradiție are afacerea pe care o conduceţi?

 

Roberto Bassi: Agricultura are o tradiție de trei generații la noi în familie. Eu sunt a patra generație. Tot de agricultură s-a ocupat și străbunicul și bunicul și tatăl meu. Așa am fost crescut, asta i-am văzut pe ei făcând și îmi place să fac agricultură. Dar a devenit din ce în ce mai dificil să faci agricultură, ca în mai toate sectoarele, pentru că în ultimii ani cheltuielile sunt din ce în ce mai mari, s-au triplat cosurile de producție, iar veniturile sunt aceleași. În zona noastră, Castelnuovo Scrivia (provincia Alessandria), terenurile sunt bune, fertile, deci se obțin recolte bune. Aici s-a cultivat în special sfeclă de zahăr, pentru că în apropiere era o fabrică de zahăr, dar care a fost închisă.

 

Pier Luigi: Din câte știu, afacerea de familie pe care o conduc acum a început cu străbunicul meu și a fost continuată din tată în fiu până la mine.

 

R: Ce cultivați și ce faceți cu recolta obținută?

 

RB: În zona noastră acum ne dedicăm cerealelor: porumb, grâu, dar și cartofi și ceapă. Eu cultiv grâu, porumb și roșii industriale. Pentru că sunt singur nu pot să fac multe. Grâul îl vând morilor- la licitaţie. Porumbul îl dau unui centru de stocare care este aici în apropiere și îl vând ei mai departe. Roșiiile le dau, de exemplu, celor de la Cirio care le folosesc pentru bulion sau alte produse pe bază de roșii. În realitate, alții sunt cei care pun prețul.

 

PL: Eu cultiv grâu, porumb, cartofi și plante furajere. Ce obțin vând, nu le folosesc ca hrană pentru animale. Porumbul îl vând unei fabrici din apropiere, care îl folosește în industria farmaceutică. Grâul îl vând morilor, iar plantele furajere le vând comercianților care pe urmă le duc la zootehnii, iar cartofii privaților care vor să îl cumpere sau la piață.

 

R: Modul de cultivare este biologic?

 

RB: Nu sunt produse biologice, ci de tip intensiv, se utilizează îngrășăminte chimice.

 

PL: Nu sunt produse biologice dar provin dintr-o producție integrată (n.a: sistem care contribuie la crearea unei filiere de prelucrare și distribuție echitabilă din punct de vedere social, și responsabilă în ceea ce privește mediul natural), respectăm reguli, folosim doar produse „acreditate".


R: Care era situația agriculturii înainte de aderarea Italiei la Uniunea Europeană?

 

RB: Odată cu contribuțiile de la UE au scăzut prețurile. La începutul anilor '90 a fost bine, putem să spunem că a fost un boom economic. Costurile de producție erau mici și prețurile pe care le obțineai pentru legume sau cereale erau mari, cam ca cele de acum, adică mari pentru perioada aia. Pe urmă, au intrat noi țări în UE, contribuțiile se duceau către fiecare, deci au scăzut și prețurile. Suntem la paritate - costuri - preț obținut. Din punctul meu de vedere, dacă nu ar fi fondurile europene cred că multe afaceri s-ar închide. Oricum cele care sunt, multe sunt în dificultate, înfruntând atâtea cheltuieli, prețurile uneltelor agricole, etc. Mai mult decât altceva, trecerea la euro a dus la foarte multe speculații. S-au închis multe fabrici care produceau îngrășăminte și acum importăm din exterior. Importând totul, ceilalți profită și adaugă 9-10 euro în plus per tonă. Pentru că, dacă nu ai tu resursele, intervine specula.

 

PL: Înainte de intrarea în UE să spunem că nouă ne era mai bine. Agricultura italiană nu este autosuficientă, deci trebuie să importe produse din afară, din UE. La început, fiind puține schimburi între piețe, produsele noastre locale erau valorificate mai mult. Acum, cu granițele deschise, cu tot mai multe schimburi, probabil suntem penalizați. Alte probleme nu au fost după intrarea în UE, pentru că deja aveam multe legi. UE a impus multe reguli, dar nu multe peste cele pe care le aveam.

 

R: Cum sunt organizate afacerile de tipul celor pe care le conduceți?

 

RB: Aici e multă diviziune. În Franța, de exemplu, e o singură asociație pentru toate regiunile. La noi diviziunea fiind accentuată când te confrunți cu celelalte țări europene sunt probleme. Să zicem Bruxelles, ei sunt reprezentați de un singur om, iar noi de 3, deci nu ai o voce unitară, e o diviziune internă, așa că te supui celorlalți care sunt mai coerenți. Asociația ne ține contabilitatea, dar sunt puțin necinstiți. Se întâmplă să își urmărească propriile interese și nu pe ale noastre.

 

PL: Sunt sindicate care ar trebui să ne ajute, să ne reprezinte. Eu sunt asociat într-o cooperativă, într-un consorțiu. În regiunea Emilia Romagna sunt multe forme de asociere, în zona noastră suntem mai mult individualiști. Avantajul agricultorului este că nu e singur. Noi facem produse alimentare, dacă tu nu te asociezi, nu reușești să concurezi cu marea distribuție. Astfel (prin asociere), produsul tău reușește să obțină prețuri avantajoase. Făcând parte dintr-un consorțiu se presupune că ai reduceri la tot ce ține de agricultură- chimicale, pesticide, îngrășăminte. Când faci producție integrată, dacă aderi la regulile astea ți se dă ceva, deci te ajută doar dacă respecți regulile în producție. Plătim accize mai mici pe benzină. La chimicale, nu. Dacă faci niște cumpărături prin intermediul consorțiului, este posibil ca la sfârșit de an să îți ramburseze o parte din bani. Acum plătim tot. Guvernul actual a modificat taxele pentru terenuri și pentru mediul rural.

 

R: Cum ajută statul micii agricultori? Asigură subvenţii la utilaje sau îngrășăminte?

 

RB: Practic, aproape suntem ținuți în viață de ajutoarele economice date de Uniune, circa 350-400 euro pe hectar. Dar finanțările europene au scăzut, pentru că sunt mai multe țări și fondurile se împart între toate. Deși și țara voastră contribuie, de exemplu, la voi suprafața arabilă e mai mare, deci primiți mai mulți bani, pe când aici e mai mică și primim mai puțini bani. Se simte că ajutorul nu mai e la fel de mare. Și continuă să scadă ajutoarele financiare și poate în 2020 chiar se taie de tot, nu se știe.

 

Statul nu intervine semnificativ. Avem totuși o reducere la benzină, vreo 20-30 cenți pe litru. În ceea ce privește îngrășămintele sau utilaje, nu. Acum și taxele s-au mărit. Înainte aveam privilegiul rural, acum totul este civil, plătim tot felul de taxe pentru acareturi, pentru că țara e în dificultate. Cu Guvernul Berlusconi nu ne era rău, pentru că tăiase impozitele, spuneau că din moment ce industria a surclasat agricultura, totuși oamenii trebuie să mănânce. Având datorii externe mari, acum trebuie să facem sacrificii. Legea rurală a fost modificată în defavoarea noastră. Trebuie să plătim cu toții taxe pentru binele țării. Taxele pe an au ajuns să fie de 5000 de euro pentru mine.

 

PL: S-au diminuat resursele de la UE. La început era un tort mare care era împărțit între puține state, acum e un tort care se împarte la mai multe state. Există PSR - Planul de Dezvoltare Rurală- sunt fonduri care se acordă dacă tu faci investiții, trebuie să respecți parametri, să îți dezvolți afacerea, cu tehnologii noi, plante noi, moderne și sigure, cu impac mic asupra mediului. Îți dau un punctaj pentru îmbunătățirile pe care vrei să le aduci și cu cât punctajul e mai mare cu atât primești mai ușor finanțarea. Echipamentul agricol l-am platit împreună cu banca. Apartenența la o asociație sau alt organism nu înseamnă că ne dau echipament. Problema la noi este că atunci când tu ai nevoie de un anumit utilaj, au nevoie toți, deci nu e ușor să gestionezi situația.


R: Ce ați schimba la legile agricole de acum?

 

RB: Situația din ultimii ani nu e prea roz. Agricultura a ajuns o bursă. Tu te duci să vinzi produsele și prețul în octombrie e unul, în martie e cu totul altul. Dacă ești norocos și vinzi când trebuie primești o sumă bună și ieși pe plus, dacă nu...Am avea nevoie de un organism care să controleze și să frâneze specula.

 

PL: Nu avem multă voce la capitolul schimbare legi. De exemplu, UE ne-a tăiat producția de zahăr prin reforma din sectorul zahărului. Erau 20 de fabrici de zahăr, acum mai sunt 5-6. Am și protestat, dar nimic. Acum trebuie să importăm. În Italia ne dau finațările prin PAC. Din punctul meu de vedere ar trebui tăiate. Dacă ar tăia finanțările, am primi prețul adevărat al produselor noastre, și nu prețul de acum 40 de ani. Prețurile pe care le obținem acum seamănă cu cele de demult, dar costurile de producție sunt mult mai mari. Aș tăia finanțările, pentru ca produsele noastre să aibă prețurile reale, pentru că ajungem să vindem produsele la prețuri care nu sunt deloc avantajoase.

 

R: Sunteți tineri. De ce ați ales să rămâneți să munciți pământul când tinerii tind să migreze spre oraș?

 

RB: Am fost obișnuit aici. Am făcut liceul agricol. La 19 ani am terminat, am fost militar, nu am făcut facultate. În 2002 când aveam 21-22 ani am făcut ceea ce se numește transmiterea meșteșugului din generație în generație. Tatăl meu mi-a cedat activitatea. Statul a dat, prin UE, fonduri pentru continuarea activității și am luat 11 000 euro.

 

PL: Am rămas pentru că îmi place munca mea. Acum peste tot este criză. Dacă m-aș duce la oraș și aș găsi un loc de muncă, care poate nu îmi place și pe urmă cu criza asta, nu aș rezolva mare lucru.


Agricultorii italieni se plâng că nu obțin prețul real pentru culturile lor din cauza subvențiilor de la Uniunea Europeană, deși se pare că multe afaceri agricole de familie sunt ținute în viață tocmai de acestea. Dacă subvențiile pentru italieni sunt de aroximativ 350 euro/ ha, România va ajunge, în 2016, la o subvenţie europeană pe suprafaţă de 180 de euro pe hectar, în condiţiile în care media în Uniunea Europeană este la ora actuală de 270 de euro pe hectar, a declarat secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Achim Irimescu.

 

Articol scris de Loredana Diaconescu si publicat in numarul 13 al revistei Comunitatii Durabile.




login

Concursul comunitatii durabile



Cel mai durabil proiect

Toate episoadele


Revista comunitatii durabile

Revista comunitate durabila

Arhiva revista

Prezenti pe Social Media

Comunitate durabila pe Facebook Comunitate durabila pe Twitter