Salvati Delta

Stiri si evenimente

Dezvoltare durabila fara frontiere

Asociația „Ateliere fără Frontiere” oferă sprijin durabil pentru instituții și organizații, asigură locuri de muncă pentru persoanele defavorizate, reciclează și recondiționează deșeurile electronice. Este un model importat din Franţa, dar care ar putea deveni, nu peste mult timp, un fel de a face lucruri. Fără obstacole şi fără frontiere. 

Cum ieși de la stația de metrou Republica, dai cu ochii de un cartier industrial, plin de clădiri uriașe de beton, furnale, materiale de construcții și confecții metalice. Aici este un complex unde se fac piese pentru trenuri și mașini, dar sunt și clădiri folosite în diverse alte scopuri. Printre ele se numără și cea închiriată de Asociația Ateliere fără Frontiere (AFF), iar înăuntru este mare forfotă. Tocmai s-a finalizat depunerea dosarelor pentru concursul de proiecte Assoclic 2-2011, iar pregătirile pentru premiere sunt pe sfârșite. Aproximativ 90 de organizații vor fi echipate cu 500 de pachete informatice complete (unitate centrală, monitor, periferice, soft). Este vorba despre a doua etapă a unui concurs de proiecte în urma căruia vor fi donate echipamente informatice recondiționate pentru ONG-uri, biblioteci publice, instituții de învățământ acreditate (facultăți/ universități), școli, licee, grădinițe, muzee de stat, instituții sociale.

De recondiționarea calculatoarelor se ocupă 14 angajați care provin din medii defavorizate sau care nu au reușit să pătrundă pe piața muncii, din diferite motive. Marius Niculae, zis „D-Jay”, este printre ei. Marius are 29 de ani, locuiește cu părinții și vreo trei ani a călătorit prin țară și a pus muzică prin discoteci. Faptul că are o dizabilitate care îi îngreunează vorbirea și mobilitatea nu înseamnă o piedică: spune că este foarte motivat să învețe o meserie nouă și să se descurce cât mai bine. Colegii de la AFF îl descriu ca fiind vesel, muncitor și talentat, iar asta se vede și în rezultatele lui: a fost acceptat la Academia Cisco (rețea de training care formează specialiști IT), iar acum face deja un al doilea curs, pentru avansați. Deși contractul cu AFF este pe o perioadă determinată, în care lucrează și își finalizează studiile, Marius n-ar vrea să plece de aici: „Nu vreau un job în altă parte. Îmi place aici și încă nu vreau să plec. Îmi plac colegele și colegii. Îmi sunt ca o familie și m-au ajutat foarte mult și învăț o meserie”, spune el.

Nicolae Diaconu are 51 de ani, este văduv și a rămas fără slujbă. Ne spune că „s-a ales praful” de când i-a murit soția și că are o fată, dar e plecată „afară” de mult timp. A lucrat o vreme în construcții „la o mică firmă care nu a rezistat concurenței”, apoi a vândut frigidere și mașini de spălat „până a apărut iureșul acela cu luați acum și plătiți peste șase luni”. Spune că și-a dorit să fie electrician de când era „atâtica” - și arată spre genunchi. „S-a întâmplat întotdeauna câte ceva și nu am avut timp până acum să mă specializez. La un moment dat am avut un profesor mai prost ca mine și m-am retras. Făceam un curs de depanare radio-tv și, după trei luni de zile, efectiv nu învățai nimic. Dacă voiai să faci ceva, nu știai nimica. Erau niște profesori puși acolo doar ca să câștige niște bani și care nu aveau habar de fapt de capitolul ăsta. Acum vreau să termin cursul, pentru că îmi trebuie patalamaua ca să mă angajez”, continuă bărbatul.

Pe lângă cursurile de calificare şi reconversie profesională sprijinite de asociație, oamenii care ajung să lucreze temporar în atelier învață să recicleze, să dezasambleze, să sorteze pe componente și să recondiționeze echipamente. Ba chiar învaţă să scormonească după locuri de muncă - scriu CV-uri și scrisori de intenție, își fac conturi pe site-urile cu oferte de muncă sau fac simulări de interviuri. „Pentru noi contează doar motivația persoanei de a se reclădi profesional. Actualmente în atelier avem angajați din familii cu situații materiale precare, avem romi, vârstnici, persoane cu dizabilități, copii instituționalizați, personal necalificat. Ne adresăm celor care sunt foarte departe de a accesa singure piața muncii, care bat la ușa angajatorilor fără succes, fiindcă nu au studii, nu au calificare, nu au experiență. În principiu avem persoane care sunt neșcolarizate sau care nu dețin o calificare, sau care nu au lucrat niciodată, șomeri de lungă durată sau care au meserii care nu se mai caută pe piața muncii. Omul vine la noi, îl formăm și după aceea îl plasăm pe piața muncii. Din 2009, de când a fost deschis acest atelier, pe 18 mai, și până acum 168 de persoane au fost orientate către noi de la alte structuri, dintre care 56 de persoane au fost angajate în atelierul nostru, 15 au beneficiat de calificări sau formări profesionale și 22 de persoane au fost plasate în economia reală, pe piața muncii”, ne spune Lucica Roșeț, responsabilă cu inserția și formarea celor care vin aici, precum și cu dezvoltarea parteneriatelor AFF.

Concursul Assoclic este o componentă importantă a proiectelor asociației AFF. Potrivit asociației, în urma organizării primei lui etape, 268 de organizații au fost dotate cu pachete informatice complete, astfel încât 26.518 beneficiari s-au bucurat de cele 1645 de calculatoare donate de companii partenere ale AFF. „Politica noastră este să donăm către structuri și structurile să dea mai departe către oameni sau să aibă în atenție un anumit public-țintă. Nu donăm direct către persoane fizice pentru că este foarte dificil de monitorizat ce se întâmplă cu calculatoarele. Noi avem un formular de evaluare pe care asociațiile și structurile care primesc calculatoare îl completează tocmai pentru o evaluare permanentă a proiectului respectiv. Concursul Assoclic donează calculatoare pentru anumite proiecte. De exemplu, sunt sprijinite proiecte pentru învățarea copiilor de clasa a doua să folosească calculatorul. Nu trebuie să fie ceva complicat, ceva ieșit din comun. Sunt și companii care spun: <>. Am avut și astfel de situații. Și atunci noi ne ocupăm de tot. Noi le colectăm, noi ne ocupăm de partea logistică, de recondiționare, de contactarea oamenilor”, povestește Roxana Drăghici, coordonatorul Atelierului IT.

De la începutul acestui an, asociația derulează și un program prin intermediul căruia vinde calculatoare la prețuri mici pentru persoanele care nu își permit să cumpere unele noi. Și aparatura care nu funcționează se valorifică: se dezasamblează, iar componentele respective, precum plasticul și cuprul, se vând. Banii obținuți astfel vin tot către asociație, pentru susținerea activității. Pe termen lung, obiectivul este ca asociația să devină autosustenabilă și să se susțină numai din activitățile economice, să depindă mai mult de ceea ce produce, nu neapărat de finanţări externe.

Modelul Atelierelor fără Frontiere a fost preluat de la organizația-soră din Franța. „În Franța, principalul obiectiv de activitate constă în reciclare și recondiționare de IT. Deci know-how-ul, expertiza a fost preluată din Franța, aplicată și adaptată la ce se întâmplă în România”, declară Roxana Drăghici. Și, chiar dacă în România asociația există doar de câțiva ani, există deja un beneficiar care a ieșit la pensie de aici. „’Nea Costică” a locuit un timp în America, dar lucrurile nu au mers bine pentru el și s-a întors în țară falit și fără acte. Cei de la AFF l-au ajutat să iasă la pensie și el a continuat să lucreze zilnic în atelier ca voluntar, până acum o lună, când a decis să-și ia o pauză și să vină mai rar. Iar povestea lui este o sursă de inspirație pentru echipa AFF.

Munca la Ateliere fără Frontiere poate fi profund motivantă, potrivit Roxanei Drăghici. „Înainte am lucrat în mediul privat, în diverse firme, și am zis că nu mai vreau să fac asta, ci vreau să lucrez într-un ONG, deoarece, la sfârșitul zilei, înțelegi de ce faci munca aceea, pentru că niște oameni sunt ajutați. Datorită efortului meu, oamenii au activitate și apoi își găsesc și un loc de muncă. Asta este satisfacția mea: că, prin munca mea, mai mică sau mai mare, oamenii aceștia obțin un loc de muncă. Și, peste un an sau doi, când mai capătă experiență, își găsesc un job și mai bun, poate, la o altă firmă, și li se schimbă viața”, povestește coordonatoarea Atelierului IT.


Nota: articol scris de Maria Popa si publicat in numarul 6/ Octombrie 2011 al revistei Comunitatii Durabile

 




login

Concursul comunitatii durabile



Cel mai durabil proiect

Toate episoadele


Revista comunitatii durabile

Revista comunitate durabila

Arhiva revista

Prezenti pe Social Media

Comunitate durabila pe Facebook Comunitate durabila pe Twitter